Tracklist:
1. The
2. Equinox of the Gods
3. Until the Hellhounds Sleep Again
4. Will They Come?
5. Lucienne
6. Summertime Is Gone
7. Katarraktis Apo Aima
8. Raining Dead Angels
9. Misantropolis
10. Amanitis
11. Meliae
12. Via Dolorosa
13. Circles
14. Amanes
Johan Edlund - voce, chitara
Thomas Wyreson - chitara
Anders Iwers – bas
Lars Skold - tobe
Prin liceu am avut o perioada cand ma jucam Medal of Honor si pe fundal tineam acelasi si acelasi album: Judas Christ de la Tiamat. Era un album atat de relaxat, de linistit, de calm incat nu cred ca ar fi putut deranja pe nimeni. Era foarte interesant, in timp ce eu imparteam gloante in stanga si in dreapta printre soldatii inamici, domnul Edlund canta pe fundal “It’s about time we all get out and vote for love”. Mda…asta ziceam si eu. La vremea lui albumul asta a nedumerit multa lume. Mie mi-a lasat impresia unui album de duminica, de ascultat la iarba verde dupa un gratar greu ca sa nu deranjeze la stomac. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt adeptul intoarcerii la radacini, pentru ca nu vad rostul la astfel de intorsaturi indiferent de ce trupa vorbim. Imi place si acum Judas Christ, in felul lui. Cu “Prey” trupa a schimbat putin lucrurile, atmosfera a devenit putin mai inchisa, riffurile mai sanatoase de chitara au revenit, insa fara sa faca din album unul extraordinar. Acum, fie-mi scuzate parantezele, sa vedem ce avem pe albumul de fata. In primul rand, ar fi cel putin doua lucruri care se remarca de la prima ascultare: diversitatea, piese fiind de tot felul asa ca nu lasa loc plictiselii, apoi vocea pentru mine in piesele in care se incearca o interpretare apasata, mai grea (Raining dead angels, Via dolorosa, The temple of the crescent moon). Nu prea avem nimic complicat pe albumul asta, piesele sunt melodice, cu riffuri simpatice, dar suficient de inspirate incat sa faca piesele placute. In al doilea rand, remarc atmosfera generala transmisa de album, apasata, intunecata, cu tematici interesante ale pieselor, si cu o introducere de genul “we are back” in prima piesa, “The temple of the crescent moon”: “It's been a long time but we are here again/ It's been five long years of thunder, lightning and rain/ So cold, so hard without you /But tonight... we're coming through!”. Avem si piese rapide (Raining dead angels), piese cu tempo mediu (Via dolorosa, Lucienne ), cu riffuri apasate si piese mai lente (Will they come, Amanes). Trupa lasa impresia ca s-a intors cu forte proaspete, insa albumul constituie mai mult o recapitulare a tot ceea ce a insemnat Tiamat pana acum. Daca nu ati prea dat atentie albumelor de dupa “Wildhoney” incoace, atunci nu pierdeti nimic daca sariti albumul. Insa daca v-ati obisnuit cu schimbarea stilului trupei, atunci vi-l recomand cu caldura.
Nota: 8,50Linkuri pentru piese:
http://www.youtube.com/watch?v=aidt1WsPE7k
http://www.youtube.com/watch?v=IH6cqxaWs38&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=t4ChF7hbPVY&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Qmegm2SodQE&feature=related (aici sunt doua piese)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu