Orden Ogan - Vale (2008)

Tracklist:

1. Graves Bay
2. To new Shores of Sadness
3. Winds of Vale
4. Farewell
5. Reality Lost
6. This Is
7. This Was
8. Something Pretending
9. The Lords of the Flies
10. ...And If You Do Right
11. What I'm Recalling
12. A Friend of Mine
13. The Candle Lights

Componenta:

Seeb - voce, chitara, clape

Tobi – chitara

Nils - clape, voce

Lars - bas, voce

Ghnu - tobe, percutie

Nu puteam sa las saptamana asta sa se incheie fara sa nu va povestesc putin despre albumul asta. Nu stiu de ce am amanat recenzia asta asa de mult deoarece albumul se incadreaza printre cele mai interesante descoperiri de anul acesta si l-am gasit in aceeasi perioada in care Septic Flesh pusesera stapanire pe Winamp cu “Communion”-ul lor. Albumul este recomandat tuturor fanilor metalului melodic pentru ca sunt o gramada de chestii de ascultat aici. Trebuie sa mentionez faptul ca trupa se afla doar la al doilea album asa ca meritele sunt cu atat mai mari. In timp ce trupe consecrate ale genului se afla in deriva cu albume mai mult sau mai putin interesante, iata ca trupe mici de acest gen, care au in spate case de discuri foarte mici reusesc sa scoata produse de o calitate foarte buna, atat din vedere al calitatii muzicii, cat si al productiei. Nemtii de la Orden Ogan au adaugat si alte influente albumului lucru care il face si mai interesant: riffuri thrash, influente medieval sau folk. In spatele versurilor veti gasi o poveste interesanta, ilustrata si de coperta foarte reusita. Din ce ziceau trupetii intr-un interviu dat metalfanului, Vale inseamna in engleza veche la revedere. Personajul principal, Alister Vale, este urmarit de un blestem care il face sa impinga tot timpul lucrurile inainte, sa mearga mereu mai departe, fara a privi in urma, iar in drumul sau tot ceea ce intalneste se descompune, decade. Piesele sunt foarte melodice, cu refrene faine care prind din prima. Astfel, veti gasi piese care indeamna automat la inca o ascultate: “Winds of Vale”, “Farewell”, “This is”, “The lord of the flies”, “What I’m recalling”, “A friend of mine” si ma opresc aici ca altfel o sa trec tot tracklistul albumului. Clapele interesante si corurile de la refrene sunt alte doua lucruri care ridica albumu. Desigur, se regasesc influentelor trupelor etalon ale genului, insa membrii trupei au fost suficient de inspirati incat sa dea muzicii un sound suficient de personal. Un alt amanunt interesant pe care l-am descoperit in interviul cu ei a fost faptul ca trupa repeta cam o data pe luna. Da..inca exista speranta intr-o industrie muzicala sufocanta.

Nota: 9,00

Linkuri pentru piese:

http://www.youtube.com/watch?v=Dja9JkPmTpY

http://www.youtube.com/watch?v=wQAuYn5ymq4&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=_QMCpwCiiDg&feature=related

si inca ceva piese aici:

http://www.myspace.com/ordenogan

Tiamat - Amanethes (2008)

Tracklist:

1. The Temple of the Crescent Moon
2. Equinox of the Gods
3. Until the Hellhounds Sleep Again
4. Will They Come?
5. Lucienne
6. Summertime Is Gone
7. Katarraktis Apo Aima
8. Raining Dead Angels
9. Misantropolis
10. Amanitis
11. Meliae
12. Via Dolorosa
13. Circles
14. Amanes

Componenta:

Johan Edlund - voce, chitara

Thomas Wyreson - chitara

Anders Iwers – bas

Lars Skold - tobe

Prin liceu am avut o perioada cand ma jucam Medal of Honor si pe fundal tineam acelasi si acelasi album: Judas Christ de la Tiamat. Era un album atat de relaxat, de linistit, de calm incat nu cred ca ar fi putut deranja pe nimeni. Era foarte interesant, in timp ce eu imparteam gloante in stanga si in dreapta printre soldatii inamici, domnul Edlund canta pe fundal “It’s about time we all get out and vote for love”. Mda…asta ziceam si eu. La vremea lui albumul asta a nedumerit multa lume. Mie mi-a lasat impresia unui album de duminica, de ascultat la iarba verde dupa un gratar greu ca sa nu deranjeze la stomac. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt adeptul intoarcerii la radacini, pentru ca nu vad rostul la astfel de intorsaturi indiferent de ce trupa vorbim. Imi place si acum Judas Christ, in felul lui. Cu “Prey” trupa a schimbat putin lucrurile, atmosfera a devenit putin mai inchisa, riffurile mai sanatoase de chitara au revenit, insa fara sa faca din album unul extraordinar. Acum, fie-mi scuzate parantezele, sa vedem ce avem pe albumul de fata. In primul rand, ar fi cel putin doua lucruri care se remarca de la prima ascultare: diversitatea, piese fiind de tot felul asa ca nu lasa loc plictiselii, apoi vocea pentru mine in piesele in care se incearca o interpretare apasata, mai grea (Raining dead angels, Via dolorosa, The temple of the crescent moon). Nu prea avem nimic complicat pe albumul asta, piesele sunt melodice, cu riffuri simpatice, dar suficient de inspirate incat sa faca piesele placute. In al doilea rand, remarc atmosfera generala transmisa de album, apasata, intunecata, cu tematici interesante ale pieselor, si cu o introducere de genul “we are back” in prima piesa, “The temple of the crescent moon”: “It's been a long time but we are here again/ It's been five long years of thunder, lightning and rain/ So cold, so hard without you /But tonight... we're coming through!”. Avem si piese rapide (Raining dead angels), piese cu tempo mediu (Via dolorosa, Lucienne ), cu riffuri apasate si piese mai lente (Will they come, Amanes). Trupa lasa impresia ca s-a intors cu forte proaspete, insa albumul constituie mai mult o recapitulare a tot ceea ce a insemnat Tiamat pana acum. Daca nu ati prea dat atentie albumelor de dupa “Wildhoney” incoace, atunci nu pierdeti nimic daca sariti albumul. Insa daca v-ati obisnuit cu schimbarea stilului trupei, atunci vi-l recomand cu caldura.

Nota: 8,50

Linkuri pentru piese:

http://www.youtube.com/watch?v=aidt1WsPE7k

http://www.youtube.com/watch?v=IH6cqxaWs38&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=t4ChF7hbPVY&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=Qmegm2SodQE&feature=related (aici sunt doua piese)

True Mind - No more silence - EP (2008)

Tracklist:

1. Tainted angel
2. Self Anthem
3. Stop killing them
4. Angel or sin

Componenta:

Ana Maria Covaci – voce

Vlad Andrei Onescu – clape, voce

George Cailean – tobe

Horia Buzuleciu – chitara

Alexandru Novac – bas

Genul abordat de brasovenii de la True Mind si anume symphonic metal (sau metal melodic cu voce feminina, ca sa facem pe plac tuturor) este destul de slab reprezentat pe la noi. In afara de Magica, care se afla pe o panta ascedenta (turneu european, contract cu AFM Records), mai sunt Frozen Dusk, Fortress of Faith si inca vreo 2 trupe prin Cluj si oricum, stilurile formatiilor amintite difera destul de mult. Au mai incercat Abigail o formula cu voce feminina, dar in final s-a renuntat la idee. Asa ca aparitia unei trupe care abordeaza acest gen si care se implica intr-adevar in aceasta muzica devine salutara. Ep-ul “No more silence” este prima realizare discografica a trupei si a fost lansat anul acesta prin forte proprii. Discul arata bine, are o coperta inspirata cu legatura directa la titlul ep-ului si la mesajul trupei. Sa discutam acum despre cele patru piese de pe acest material. Prima piesa, “Tained angel”, este cea mai rapida, cu un ritm vioi si vocea feminina, foarte buna, din punctul meu de vedere. Remarc partile de clapa, foarte inspirate (ca si pe celelalte piese, de altfel) si solourile de chitara, melodice, care iasa bine in evidenta in contextul pieselor. A doua piesa, “Self Anthem” pastreaza aceeasi linie, cu un tempo mai scazut pe alocuri, cu solouri de clape si chitara; cele doua piese va vor da o idee asupra muzicii pe care o face trupa. Totusi, piesa mea preferata este “Stop killing them”, o piesa complexa, asezata, cu dese schimbari de ritm, solouri si vocea lui Vlad care o completeaza pe cea a solistei. O piesa plina de emotie, cu riffuri apasate si clapele care vin din nou sa intregeasca atmosfera creata de piesa. Alternanta vocilor este pentru mine o alegere inspirata, dand diversitate piesei si cred ca este o solutie potrivita si pentru alte piese pe viitor. “Angel or sin” incheie discul, cu un tempo ceva mai scazut decat primele doua piese, insa este una reusita, fiind, din cate am inteles prima compozitie realizata de trupa. In ceea ce priveste partile mai putin bune, remarc productia, deoarece tobele sunt uneori prea in spate, la fel si chitara (cel putin la riffuri). Sunt curios cum ar fi sunat totul daca trupa ar fi avut o productie excelenta. Pe ansamblu, un material reusit, mai ales ca vorbim despre un debut. Mai este de munca, intr-adevar, insa potential este asa ca eu unul ma astept la lucruri bune pe viitor. Trupa este in cautarea unui nou basist, insa sper sa gaseasca repede un inlocuitor astfel incat sa apuc sa-i vad si eu in concerte.

Nota:8,00

Ep-ul poate fi ascultat integral pe adresa myspace a trupei:

http://www.myspace.com/truemindrock

Artmania 2008 - a doua zi - Gamma Ray, Atrocity, Leave's Eyes

A doua zi a festivalului a inceput pentru mine cu o dezamagire, deoarece s-a anuntat ca Nexus nu vor mai canta. Din acelasi comunicat al organizatorilor reiese ca vocalul acestora a ramas blocat in trafic si altfel nu a putut ajunge la concert. As fi curios sa aud si varianta trupei, daca a fost intr-adevar asa sau s-a optat pentru taierea lor de pe lista datorita unei noi intarzieri pentru a nu se repeta episodul Tiamat si sa fie intrerupta una din trupele straine care urmau sa cante. Craiovenii de la Avatar au dat startul pentru ziua de sambata. Din nou, un sunet foarte bun, un vocal excelent si o trupa care se bucura de recunoastere din cate am observat din reactia publicului care i-a sustinut pe trupeti constant si a scandat numele trupei in repetate randuri. Un death metal solid, cu parti melodice si solouri reusite. In continuare, a urmat Negura Bunget, iar sunetul a oferit un prilej excelent pentru a asculta aceasta trupa. Fluierul si toaca au fost nelipsite, la fel ca piesele “Hora soarelui”, „Cunoasterea tacuta”, „Tesarul de lumini” de pe albumul „Om”. Un public destul de numeros, incantat de recitalul de aproximativ 40 de minute al timisorenilor, care au parasit scena in aplauze. Urmatoarea trupa a fost Leave’s Eyes, adica Liv Kristine plus Atrocity. Probabil daca as fi urmarit acest concert cand eram prin liceu, altul ar fi fost impactul asupra mea, insa acum trupa nu imi spune prea multe. Remarc totusi vocea, foarte buna si care nu si-a pierdut inca nimic din calitatile din vremea vechiului Theatre of Tragedy. Liv a fost secondata de sotul sau, Alexander Krull, responsabil de vocile agresive, care a mentinut tot timpul contactul cu publicul atat in timpul recitalului Leave’s Eyes cat si cand a continuat cu Atrocity. Dintre piese am retinut „Into your light”, „Elegy”, „New found land” si „Solemn sea”. Partile de clapa insa au fost de pe disc (la fel ca si la Atrocity de altfel, acolo unde a fost cazul). Trupa a revenit la bis, desi nu a fost cerut prea insistent de public. Mie inca mi se pare amuzanta afacerea aceasta de familie; Atrocity nu au mai compus nimic de prin 2004, iar ceea ce fac cu Liv Kristine e prea cuminte din punct de vedere muzical pentru a atrage atentia. Totusi, mie mi se pare aiurea ca o trupa cu o experienta de peste 20 de ani pe scena metalica sa ajunga sa cante in concerte aproape in intregime numai coveruri. Atrocity asta au facut, un playlist bazat pe cele doua „Werk”-uri si trecand prin piese ca „Shout”, „Wild Boys”, „The Great Commandment”, „Tainted love”, „Send me an angel”, „People are people”, „Smalltown Boy”, „The sun always shines on TV”, „Relax”. In schimb, Krull a demonstrat ca este un adevarat showman: s-a agitat tot timpul dintr-o parte in alta a scenei, a vorbit foarte mult cu publicul, iar cea mai interesanta faza a fost la „Tainted love” cand a chemat doua domnisoare din primul rand pe scena pentru a dansa cu trupa. Dupa ce a dansat cu fiecare, Krull s-a trezit la sfarsit cu un individ beat pe scena, care dadea tarcoale fetelor. Amuzat, acesta l-a intrebat daca nu doreste sa danseze si el impreuna cu trupa. Personajul a fost intr-un final luat de pe scena astfel ca trupa si-a continuat recitalul, fiind chemata si la bis. In continuare, fundalul scenei a fost acoperit de coperta albumului „Land of the free part II”, iar dupa ce numele trupei a fost scandat cateva minute bune in sir, Gamma Ray au intrat pe scena in uralele fanilor prezenti. Au inceput cu „Into the storm” de pe ultimul lor album de studio, „Land of the free pt II. De pe acest album a mai fost cantata si „Empress” din cate am retinut eu, apoi de pe albumele mai vechi nu au lipsit „Land of the free”, „Fight”, „Heavy metal universe” si, desigur, „I want out”. La „Heavy metal universe”, Kai Hansen a impartit sala in trei parti, fiecare fiind datoare cu strigarea uni cuvant din titlul piesei, mic truc care a prins foarte bine la public. Trupa a afisat naturalete, pofta de cantat, cu un lider mereu zambitor incantat si el de reactia publicului roman, care, trebuie sa recunosc si eu ca a fost la inaltime in ambele zile ale festivalului. Trupa a venit la bisul cerut insistent de public, iar la sfarsit au fost impartite bete, pene de chitara si alte astfel de mici suveniruri. S-a anuntat si o sesiune de autografe imediat dupa ce membrii Gamma Ray au parasit scena, la care nu am mai ajuns deoarece am pornit spre gara. Desi organizatorii au anuntat tot in jurul a 3000 de oameni si in cea de-a doua zi a festivalului, mie mi s-a parut ca au fost vizibili mai putini. Nu am observat incidente in nici una din cele doua zile ale festivalului, publicul a fost civilizat iar trupele au fost la inaltime, insa cu minusurile subliniate. Daca cineva mi-ar fi spus acum 3-4 ani ca pe vremea asta o sa serbez aniversarea relatiei cu prietena mea la un concert Lacrimosa as fi zis ca viseaza frumos. Artmania 2008 a ramas pentru mine cu amintirea unui concert superb, alaturi de o trupa devenita legenda pentru sfera gothica. In concluzie, un festival reusit din punctul meu de vedere, desi recunosc faptul ca datorita numeroaselor concerte interesul a fost putin mai scazut, iar trupele prezente se pare ca nu au fost pe placul la fel de multor persoane in comparatie cu editia precedenta a festivalului.

Artmania 2008 - prima zi - Lacrimosa, Tiamat, Aqua de Annique

A treia editie a festivalului Artmania a debutat vineri, 18 iulie, cu o intarziere de aproximativ o ora si jumatate. Din declaratiile organizatorilor, se pare ca a fost din cauza unor probleme la reteaua electrica, insa in afara de aceasta intarziere, din punctul meu de vedere, organizarea a fost foarte buna, pe cat de criticata fiind ideea cu cortul, pe atat de ok s-a dovedit a fi in final : aerul conditionat a functionat optim (ba chiar in a doua zi, la Gamma Ray, a fost chiar racoare), mancare ok, puncte de vanzare de racoritoare/bere (mda, berea de afara era cam naspa), standuri cu merchandise, toalete suficiente. Prima zi s-a terminat cu un concert incediar Lacrimosa care a mai sters din gustul amar lasat de cei de la Tiamat. Dar sa o luam pe rand. Frozen Dusk, Sincarnate si Bucium au fost trupele romanesti care au deschis prima zi a festivalului. La ora inceperii concertului Frozen Dusk, erau destui de putini oameni in pavilion, insa trupa s-a descurcat bine, sunetul a fost foarte bun, la fel ca si la celelalte trupe de altfel. Din cate am inteles, concertul Sincarnate a fost ultimul cu Marius la voce, trupa suna bine live (din cate am vazut, s-a renuntat la ideea tricourilor cu pacatele capitale pe care le purtasera in concertele precedente), dar sunt curios de motivul acestei (noi) modificari in trupa. Bucium era una dintre trupele romanesti pe care vroiam sa le vad neaparat. Au cantat piese de pe albumul “Voievozii”, insa au ramas la un moment dat fara monitoare astfel incat ei nu se mai auzeau pe scena. Playlist ok, iar publicul a inceput sa se mai adune. O impresie foarte buna mi-a lasat Aqua de Annique, noua trupa a carismaticei Anneke van Giersbergen, care a fost prezenta si anul trecut in cadrul festivalului, insa impreuna cu The Gathering. Vizibil emotionata la intrararea pe scena, solista s-a descurcat foarte bine, a dansat, a dialogat permanent cu publicul, iar din cate am observat eu piesele live suna mai rock decat versiunile de pe singurul album lansat pana acum sub aceasta titulatura, “Air”. Vocea superba, secondata de niste instrumentisti buni au facut deliciul publicului. Concertul Tiamat era unul dintre punctele de atractie ale acestei editii, cel putin pentru mine. Ceea ce s-a intamplat insa a fost mult sub asteptarile mele. Trupa a inceput cu „Raining dead angels” de pe recentul „Amanethes”, continuand cu „Vote for love”, moment in care vreo cativa pletosi din fata mea, ametiti de bautura au inceput sa sara si sa faca pogo strigand impreuna cu Edlund la refren „It's about time we all get out and vote for love”. No comment. Incepand de aici, s-a intamplat ceva ciudat, deoarece vocea lui Edlund pe urmatoarele piese s-a auzit foarte in spate, abia la refrene ce am mai reusit sa disting ceva. Astfel s-au scurs piese ca „Brigther than the sun”, „Cain”, unde sunetul a fost foarte prost, iar vocea mult prea slaba. Daca in ceea ce priveste microfoniile ciudate care s-au auzit cateva piese s-au schimbat sunetul, acesta revenind la normal, vocea a ramas la un nivel scazut tot restul concertului. Au mai cantat „Cold seed”, „The temple of the crescent moon” (sper sa nu o incurc), „Wings of heaven”, „Spine”, si „Gaia” ca piesa de final. Mi-a fost imposibil sa retin toate playlisturile asa ca puteti veni cu completari. In comunicatul organizatorilor este precizat ca Edlund nu a parasit scena pana nu a cantat „Gaia”. Situatia a fost insa alta. Cei de la Tiamat au patit la fel ca Within Temptation anul trecut fiind anuntati ca trebuie sa reduca din playlist deoarece au depasit timpul alocat. Foarte iritat, Edlund a intrebat publicul daca este de acord ca ei sa bata atata drum fara ca macar sa cante „Gaia”. Recitalul a continuat in uralele publicului, insa comportamentul solistului a lasat mult de dorit. In timpul piesei, a inceput sa darame suporturile de microfoane pe jos, la finalul piesei aruncand microfonul pe jos si parasind foarte nervos scena, nu inainte de a adresa cateva cuvinte publicului, din care insa nu am inteles mare lucru. Muzica putina, vedetisme cat incape. Inteleg ca asta a fost o gafa din partea organizatorilor, insa putea fi rezolvata in alt mod. Nu imi dau seama totusi care a fost problema la ei, deoarece celelalte trupe au avut un sunet foarte bun. In schimb, concertul Lacrimosa a fost unul incendiar, sunet cristal, trupa cu chef de cantat si un public dezlantuit care a aclamat frenetic dupa fiecare piesa. Au inceput cu „Ich bin der brennende Komet”, Tilo Wolf cantand inceputul din spatele scenei, fiind primit in aplauzele publicului. Pentru mine, a fost un concert de neuitat si datorita faptului ca nu am avut ocazia sa-i vad cand au cantat prima data la noi. Dintre piese mai amintesc „Alleine zu zweit”, „Halt mich”, „Ich verlasse heut’ dein hertz”, „Alles luge”, „Der Morgen Danach”, „Stolzes Herz” si „Copycat” piesa de incheiere la bis. Atat Tilo Wolf cat si Anne Nurmi au parut foarte incantati de reactia publicului. Nu au lipsit gesturile teatrale ale lui Tilo, care la un moment dat a luat unul dintre reflectoarele de pe scena si le-a indreptat spre publicul care a oferit un feedback excelent. O prima seara a festivalului reusita, Lacrimosa reusind sa faca cat de cat uitata evolutia celor de la Tiamat. Din spusele organizatorilor au fost prezente cam 3000 de persoane in fiecare zi a festivalului. Revin cu pozele si cronica pentru cea de-a doua zi.

Gamma Ray - Land of the free pt II (2008)

Tracklist:

1. Into The Storm
2. From The Ashes
3. Rising Again
4. To Mother Earth
5. Rain
6. Leaving Hell
7. Empress
8. When The World
9. Opportunity
10. Real World
11. Hear Me Calling
12. Insurrection

Kai Hansen - voce, chitara

Henjo Richter - chitara, clape

Dirk Schlächter – bas

Daniel Zimmermann - tobe

Albumele Gamma Ray nu au reusit sa ma prinda niciodata cu adevarat. Acelasi power metal (sau heavy/speed mai prefera unii), fara inovatii de-a lungul unei lungi cariere pe care Kai Hansen a avut-o dupa despartirea de ceilalti bostanei de la Helloween. Nu ma intelegeti gresit, pentru fanii inraiti ai genului este o trupa buna care a oferit destula muzica de ascultat in decursul anilor, insa pe mine m-au cam lasat rece. Pana in 94 l-au avut la voce pe Ralph Scheepers, aflat la Primal Fear acum. Din 1995, o data cu lansarea primului “Land of the free”, indatoririle vocale sunt preluate de Kai Hansen, a carui timbru vocal nu imi place in mod deosebit. E doar ok si atat. Chiar si pentru genul asta. Albumul de fata, este o continuare a celui din 95 si este primul lansat dupa „Majestic”-ul din 2005. Ceea ce nu pot nega este talentul lui Hansen in ceea ce priveste chitara. Albumul are riffuri sanatoase, piese suficiente de headbang, solouri faine (si multe), melodicitate cat cuprinde, insa eu m-am plictisit de versuri de genul “You can't change me, 'cause I am free”, „our spirit will remain forevermore” si preferatul meu „Here comes the rain again, falling on my head”, adica in traducere „iar ploua, si ma pica in cap”. Albumul e slabut si la capitolul asta, iar momentele mai rasarite nu il salveaza de fazele ultra inspirate de mai sus. Inteleg ca sunt teme specifice ale genului, insa sunt prea folosite si nu stiu ce segment al ascultatorilor metal mai poate fi atins de astfel de teme. Majoritatea pieselor sunt rapide, cu ceva voci dublate la refrene, insa mie imi place mai mult de exemplu „Real world” care are un tempo mai scazut, cu balans, strofe simple pe linie de bas si solo simplu dar misto dupa refren.In schimb pe „To mother earth” tempoul e si mai rapid decat pe celelalte piese, iar Hansen dezvaluie limitele vocii sale. Pe ansamblu, un album bunicel, placut, insa recomandat numai fanilor genului. O sa revin cu o cronica la festivalul Artmania, dupa ce o sa vad trupa live.

Nota: 8,00

Linkuri pt piese:

http://www.youtube.com/watch?v=vNtgf5U-9PE

http://www.youtube.com/watch?v=xv-Qu1_zn4w&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=irUXrKTa5hk&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=HPw9P12d1Zc&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=IBX0ObaIdSs&feature=related

Prima linie

Ieri, blogul meu a implinit o luna de existenta. Nu e mult, insa este un moment bun pentru a vedea cum ma prezint pana acum. Desi blogul a fost lansat pe 15 iunie, am date doar incepand cu 26 iunie. Deci sa vedem cum stam. In cele 20 de zile de monitorizare am avut peste 500 de accesari cu o medie de 7 vizitatori unici pe zi si un timp mediu petrecut pe blog de 1 min si 26 secunde. Nu e mult, insa e un inceput. Am postat 14 recenzii de albume, care de care mai diverse : de la heavy/power la progressiv sau death/black. Pe aceasta cale le multumesc celor care sunt interesati de aceasta muzica si de ceea ce fac eu aici. Apreciez pe cei care au lasat comenturi si care s-au aratat dornici de a discuta asupra materialelor propuse. O sa continui sa scriu si mai departe, sa realizez o mai mare diversitate a genurilor prezentate si sa prezint si cronici de concerte, care au lipsit pana acum. Daca ati gasit printre albumele postate de mine, unele care v-au placut si care v-au determinat sa asculati muzica trupelor respective atunci nu pot decat sa ma bucur deoarece unul dintre obiectivele mele este astfel atins.

Stream of Passion - Embrace the storm (2005)

Tracklist:

1. Spellbound
2. Passion
3. Deceiver
4. I'll keep on Dreaming
5. Haunted
6. Wherever you Are
7. Open your Eyes
8. Embrace the Storm
9. Breathing Again
10. Out in the Real World
11. Nostalgia
12. Calliopeia Componenta:

Marcela Bovio – voce, vioara

Davy Mickers – tobe

Jovan van Stratum – bass

Alehandro Millan – pian

Lori Linstruth – chitara

Arjen Lucassen - chitara

Atat de incantat a fost Arjen Lucassen (Ayreon, Star One) de participarea solistei mexicane Marcela Bovio pe albumul sau „The human equation”, incat s-a hotarat sa infiinteze o trupa separata pentru ea, cu scopul a valorifica superba voce a acestei soliste. Trupa a fost numita „Stream of passion” iar albumul de debut, „Embrace the storm” a fost lansat in 2005, dupa care Arjen a parasit trupa, care si-a schimbat apoi componenta iar momentan inregistreaza cel de-al doilea album. Marcela activase intr-o trupa din Mexic, Elfonia, ce canta o combinatie de doom, gothic si progressiv care pe mine unul nu m-a atras foarte tare. Insa, sub bagheta domnului Lucassen, a putut scoate un album bun, un progressiv symphonic dominat de vocea feminina, care are destul talent iar Arjen suficienta inspiratie pentru a scoate albumul din monotonie si a-l diferentia de alte trupe cu frontman feminin. Desi se simt influentele marca Ayreon, albumul este unul placut, Marcela isi dezvaluie capacitatile vocale pe fiecare piesa, insotita excelent de pianul colegului ei de trupa din Elfonia (Alejandro Millan), de riffuri simple uneori, dar plasate foarte bine in cadrul pieselor si solisticile de chitara realizate de o suedeza, Lori Linstruth care se achita excelent de datorie, Arjen avand un rol secundar in ceea ce priveste chitara. Majoritatea pieselor au un tempo mediu, crescut uneori o data cu dinamismul pieselor. Printre preferatele mele se numara „Out in the real world”, „Passion” si „Deceiver”, trei piese diferite ca structura si ca interpretare, atat la nivel vocal si la nivel instrumental care dezvaluie ce anume poate trupa. Chiar si piesele mai lente au dese schimbari de tempo, fiind evitata monotonia, iar chitara rupe fondul sonor in dese momente cand vocea candida este insotita doar de vioara sau batai usoare de tobe. Albumul este recomandat tuturor ascultatorilor de metale melodice, deoarece este unul bine realizat, inspirat si cu o voce excelenta. De urmarit insa evolutia trupei dupa plecarea lui Arjen si evolutia stilistica de pe urmatorul album.

Nota: 8,50

Linkuri pt piese:

http://www.youtube.com/watch?v=FW9UALTrtoo

http://www.youtube.com/watch?v=im5ESlFGhaM

http://www.youtube.com/watch?v=5WxHGHgilXU&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=sgqPSDA8Q2w&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=iMKtb8hKJoM&feature=related

Narsilion - Arcadia (2006)

Tracklist:

1. Arcadia
2. Montsegur (en els pilars del vent)
3. Faraway
4. The Dream of the Unicorns
5. Visions from the Ancient Times
6. Autumnal Equinoxe
7. Winds of Eternal Prophecies
8. Beltane
9. Montserrat
10. Lagrimas de Cristal

Componenta:

Sathorys Elenorth – voce, clape, chitara clasica, percutii

Lady Nott – voce, vioara, flaut, percutii

“Welcome, o voyager, to this new light that now shines before your eyes…enter with no fear and let your imagination fly away, beyond the limits of reality…where the winds dance close to their memories and the lakes become eternal in the hands of their mysticism…feel free to wander through our music path and may the ancient woods spread wisdom over you through your everlasting journey…it’s time to dream forever…in the land of the silver tears.” Aceasta este introducerea care intampina pe oricine acceseaza site-ul spaniolilor de la Narsilion si nici nu cred ca as fi gasit o introducere mai buna pentru acest album. Trupa a fost infiintata in anul 2000 sub numele de Aranmanoth, fiind schimbat apoi in 2002 in Ordo Funebris. Denumirea actuala, Narsilion, este folosita din 2003., care in limba elfilor ar insemna “cantecul lunii si al soarelui”. Ca gen, trupa poate fi incadrata ca neoclassical darkwave (am intalnit si etichetari ca dark folk). Albumul pe care vi-l prezint este cel de-al doilea al trupei. Dupa ce am ascultat albumul nu m-a mai mirat faptul ca Lady Nott este profesoara de muzica, avand activitate in trupe din cele mai diverse : gothic, doom, industrial sau chiar si black metal. „Arcadia” invita la o calatorie intr-un univers magic, ireal, pe potecile unui taram de mult uitat, unde fantasticul troneaza, iar natura este inca pura. Daca ieri va recomandam sa ascultati Deathstars la volum ridicat, pentru acest album trebuie sa lasati muzica sa va poarte departe de realitate, iar ascultarea cu atentie este o necesitate pentru a descoperi tot ceea ce ne ofera acesti muzicieni. Fondul sonor este excelent completat de versuri. Desi majoritatea textelor sunt scrise in engleza, avem si piese in limba spaniola care aduc o nota speciala. Vocea feminina este superba, plina de caldura si incarcata de emotii, iar partile de flaut sunt foarte inspirat compuse, la fel ca si cele de clape, care intregesc lumea creata pe acest album. Muzica curge lin, iar daca sunteti atenti si la versuri, evadarea din cotidian va fi completa.

Nota: 9,00

Sampleuri puteti downloada de pe http://www.narsilion.com/ - interaction, downloads, arcadia

Deathstars - Termination bliss (2006)

Tracklist:

1. Tongues
2. Blitzkrieg
3. Motherzone
4. Cyanide
5. Greatest Fight On Earth
6. Play God
7. Trinity Fields
8. The Last Ammunition
9. Virtue To Vice
10. Death In Vogue
11. Termination Bliss

Componenta:

Whiplasher - voce

Nightmare Industries – chitara, clape

Cat Casino – chitara

Skinny - bass

Bone W Machine – tobe

Ce fac niste metalisti suedezi dupa ce s-au saturat sa cante death metal? Infiinteaza Deathstars si abordeaza o combinatie ingenioasa de goth, industrial, voci de black metal, acoperite de influente electro care dau o nota aparte albumului. Mai adaugati si un contract cu Nuclear Blast si obtinem o trupa care va avea un cuvant de spus pe viitor in metalul acesta foarte aglomerat, in care originalitatea este tot mai rar intalnita. Intalnim influente de la mai multe trupe din genurile amintite, insa trupa are un sound propriu. Recunosc ca prima data m-am speriat cand am citit cronicile la acest disc deoarece stilurile imbinate erau atat de diverse si diferite incat eram convins ca ma va durea capul ascultand acest disc. Prima surpriza a venit cu Virtue to Vice care suna atat de natural incat am impresia ca baietii astia canta de cand lumea si le este foarte usor sa compuna in modul in care o fac. Whiplasher se achita excelent de partea sa vocala, indiferent ca vorbim despre vocile clean, cantate jos, cu o amprenta goth sau ca e vorba de voci dure, screaming sau growl. Din cate am vazut si in concerte, nu are nici o problema in a alterna vocile, ceea ce recomanda aceasta trupa pentru concertele live. Blitzkrieg este cea mai in forta piesa de pe album, cu un refren extrem de simplu, care prinde, fiind piesa de dat la maxim daca aveti sistem audio bun si vreti sa va treziti cu politia la usa. Mai asezate sunt Motherzone, Cyanide, Play god, Termination bliss, care au riffuri puternice, cu clape excelente care troneaza deasupra celorlalte instrumente si dau impresia un univers ireal, futuristic. As putea sa enumar in acest fel toate piesele de pe album, fiindca nu e nici una care sa nu-mi placa sau care sa nu-mi spuna ceva. Clapele sunt uneori grave, cu tenta dramatica alteori completeaza celelalte intrumente intr-un sound uniform. Totusi, ca piese preferate as aminti Virtue to Vice, Cyanide, The last ammunition, Greatest fight on Earth (unde intalnim si voce feminina). La nivelul versurilor, desi avem si refrene simple, cum este cazul piesei Blitzkrieg, intalnim si versuri foarte inspirate: “Let's play a game of two: I'll play God and you'll play you.” Gasiti si altele, asta imi place mie mai mult. Now drink the cyanide!!

Nota: 9,50

Linkuri pentru piese:

http://www.youtube.com/watch?v=zeWBD7zHG8o

http://www.youtube.com/watch?v=Ly-jMFFjIbM

http://www.youtube.com/watch?v=rqUeMUo4UYs

http://www.youtube.com/watch?v=fehSUnTC5x4

http://www.youtube.com/watch?v=HHsQzCfEdjc&feature=related

Rotting Christ - Theogonia (2007)

Tracklist:
1. The Sign of Prime Creation
2. Keravnos Kivernitos
3. Nemecic
4. Enuma Elish
5. Phobos’ Synagogue
6. Gaia Tellus
7. Rege Diabolicus
8. He, the Aethyr
9. Helios Hyperion
10. Threnody

Componenta:
Sakis – chitara, voce
Themis – tobe
Andreas – bas
George - chitara

In recenzia ultimului album Septic Flesh v-am pomenit de trupa care mi-a atras atentia asupra scenei elene de metal. Este vorba de Rotting Christ, iar albumul de care discutam este ultimul release al lor, Theogonia, aparut in 2007. Nu sunt amator de duritati gratuite, dar acest album, de black metal la urma urmei a avut un impact major asupra mea. Trupa este la apogeul carierei, iar acest album nu face decat sa confirme acest lucru. Influente multiple, folclorice, coruri care canta in greaca veche, chitari melodioase care se intrec in riffuri si solouri de efect, originale, cu un sound aparte fac din acest album unul care nu trebuie ratat. Stau si ma intreb de unde au oamenii astia atata inspiratie incat sa compuna intr-un asa mare fel? Productia este excelenta, si de aceasta s-a ocupat in intregime Sakis, astfel ca trupa nu a intampinat obstacole in atingerea rezultatului dorit. Daca va plac piesele mai melodice, puteti incepe cu The sign of prime creation, Nemecic, Threnody sau Phobos’ Synagogue. Riffurile si vocea plina de furie lovesc din plin, dar partile melodice sunt asezate foarte inspirat asa ca piesele respective nu au cum sa nu atraga atentia. Albumul “curge” foarte subtil asa ca nu veti avea timp sa digerati o piesa pentru ca alta loveste cu aceeasi intensitate. Dupa prima piesa a discului, urmeaza Keravnos Kivernitos, o piesa mai dura, insa melodica la final cu aceleasi coruri care intregesc atmosfera. Urmeaza din nou o piesa foarte melodica, Nemecic, apoi alta agresiva Enuma Elish. Albumul alterneaza deci piesele mai melodice cu cele dure, devenind o veritabila calatorie prin cultura elena. Chiar daca nu sunteti amatori de death sau black, nu aveti cum sa ignorati acest album, cel putin datorita riffurilor si a solourilor. Vom vedea incotro va evolua sound-ul trupei si daca se va pastra forma maxima de inspiratie a grecilor.

Nota: 10,00

Linkuri pentru piese:

http://www.youtube.com/watch?v=81D5HfOnjqw

http://www.youtube.com/watch?v=2bLytq3-Ocw&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=THJ0bjl9dRI&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=L3oUimTmQB8&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=syMDP5xhCbo&feature=related

Angtoria - God has a plan for us all (2006)

Tracklist:

1. The awakening
2. I am calling
3. God has a plan for us all
4. Suicide on my mind
5. Deity of disgust
6. The addiction
7. Six feet under’s not deep enough
8. Do you see me now
9. Original sin
10. Hell hath no fury like a woman scorned
11. Confide in me
12. That’s what the wise lady said

Componenta:

Sarah Jezebel Deva – voce

Chris Rehn – chitara, clape, programming

Tommy Rehn – chitara, clape, programming, bas

Dave Pybus –bas

John Henriksson - drums

Dupa cum pomeneam in articolul cu Nightwish, sunt destule trupe care compun muzica foarte buna si sunt mult mai putin cunoscute decat ei. Cine se astepta ca doi frati, Chris si Tommy Rehn, aparent necunoscuti ascultatorilor de metale europeni, sa compuna unul dintre cele mai bune albume ale anului 2006 si cu siguranta cel mai reusit de symphonic metal? Cu multe influente din muzica clasica, „God has a plan for us all” demonstreaza faptul ca inca se poate creea muzica originala in acest gen, inspirata si incarcata de emotii. Pe Sarah Jezebel Deva ar trebui sa o cunoasteti prin activitatea ei in cadrul unor trupe ca Therion sau Cradle of Filth. Ce puteti gasi pe acest disc? O voce superba, naturala, orchestratii excelente, solouri de clape, duete cu Martin Häggstrom (pe Deilty of Disgust) sau Aaron Stainthorpe (My Dying Bride, pe piesa Original Sin). In spatele versurilor scrise de Sarah se ascunde o poveste intunecata, despre abuzuri, nebunie, sinucidere, incredere in sine si puterea de a merge mai departe. Orchestratiile sunt realizate de fratii Rehn care reusesc sa evite o multime de clisee specifice acestui subgen al metalului, ei fiind responsabili si de partile de chitara. Din cate stiu eu, aceasta este prima trupa in care Sarah se implica in procesul creativ si trebuie sa recunosc inca o data rezultatul excelent la care a ajuns impreuna cu ceilalti membrii ai trupei. Dave Pybus de la Cradle of Filth este responsabil de bass, devenind si membru permanent al trupei. Pentru ascultatorii de Nightwish, Within Temptation, After Forever sau Epica albumul acesta ar trebui sa fiu un deliciu, la fel pentru oricine apreciaza muzica buna. Avem si un cover dupa Kylie Minogue, foarte bine reochestrat si integrat in ansamblul albumului. Dintre piesele mele preferate amintesc Six feet under’s not deep enough, The addicton, God has a plan for us all, Original sin. Personal, nu gasesc nimic lipsa albumului asa ca primeste nota maxima.

Nota: 10,00

Linkuri pentru piese:

http://www.youtube.com/watch?v=olFchpRcgao

http://www.youtube.com/watch?v=2yPY_uSTzxI&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=bhLJRpdZPtE&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=Kus16Riz4OI&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=2bPpDJiNf-w&feature=related