Tracklist:
1. Into The Storm
2. From The Ashes
3. Rising Again
4. To Mother Earth
5. Rain
6. Leaving Hell
7. Empress
8. When The World
9.
10. Real World
11. Hear Me Calling
12. Insurrection
Kai Hansen - voce, chitara
Henjo Richter - chitara, clape
Dirk Schlächter – bas
Daniel Zimmermann - tobe
Albumele Gamma Ray nu au reusit sa ma prinda niciodata cu adevarat. Acelasi power metal (sau heavy/speed mai prefera unii), fara inovatii de-a lungul unei lungi cariere pe care Kai Hansen a avut-o dupa despartirea de ceilalti bostanei de la Helloween. Nu ma intelegeti gresit, pentru fanii inraiti ai genului este o trupa buna care a oferit destula muzica de ascultat in decursul anilor, insa pe mine m-au cam lasat rece. Pana in 94 l-au avut la voce pe Ralph Scheepers, aflat la Primal Fear acum. Din 1995, o data cu lansarea primului “Land of the free”, indatoririle vocale sunt preluate de Kai Hansen, a carui timbru vocal nu imi place in mod deosebit. E doar ok si atat. Chiar si pentru genul asta. Albumul de fata, este o continuare a celui din 95 si este primul lansat dupa „Majestic”-ul din 2005. Ceea ce nu pot nega este talentul lui Hansen in ceea ce priveste chitara. Albumul are riffuri sanatoase, piese suficiente de headbang, solouri faine (si multe), melodicitate cat cuprinde, insa eu m-am plictisit de versuri de genul “You can't change me, 'cause I am free”, „our spirit will remain forevermore” si preferatul meu „Here comes the rain again, falling on my head”, adica in traducere „iar ploua, si ma pica in cap”. Albumul e slabut si la capitolul asta, iar momentele mai rasarite nu il salveaza de fazele ultra inspirate de mai sus. Inteleg ca sunt teme specifice ale genului, insa sunt prea folosite si nu stiu ce segment al ascultatorilor metal mai poate fi atins de astfel de teme. Majoritatea pieselor sunt rapide, cu ceva voci dublate la refrene, insa mie imi place mai mult de exemplu „Real world” care are un tempo mai scazut, cu balans, strofe simple pe linie de bas si solo simplu dar misto dupa refren.In schimb pe „To mother earth” tempoul e si mai rapid decat pe celelalte piese, iar Hansen dezvaluie limitele vocii sale. Pe ansamblu, un album bunicel, placut, insa recomandat numai fanilor genului. O sa revin cu o cronica la festivalul Artmania, dupa ce o sa vad trupa live.
Linkuri pt piese:
http://www.youtube.com/watch?v=vNtgf5U-9PE
http://www.youtube.com/watch?v=xv-Qu1_zn4w&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=irUXrKTa5hk&feature=related
Albumul nu merita mai mult de 5. Cam asta zice cronica.
RăspundețiȘtergere